Listă de verificare
Lista de verificare SenseAble Culture: Ghid pentru primii pași.
Această listă de verificare ajută spațiile culturale precum cel al dumneavoastră să facă primii pași pentru a deveni mai accesibile. Aceasta se bazează pe instrumente internaționale recunoscute, printre care:
Cum vă ajută acest instrument
Acest instrument digital vă ajută să începeți elaborarea planului de accesibilitate. El vă sprijină să identificați și să eliminați barierele, astfel încât să respectați standarde și reglementări internaționale precum Actul european privind accesibilitatea (EAA) și Ghidul privind accesibilitatea conținutului web (WCAG).
Instrumentul se concentrează asupra a șase domenii principale:
- Intrare și facilități
- Managementul
- Informațiile și exponatele
- Competențele personalului
- Barierele digitale
- Practicile de primire incluzivă
Cum vă evaluați procesul
Acordați fiecărui criteriu un punctaj de la 1 la 5, pe baza unor dovezi concrete din activitatea dumneavoastră de zi cu zi. În cazul în care o întrebare nu se aplică muzeului dumneavoastră, faceți clic pe săgeata de omitere (0).
- 5 = Excelent: Acesta este un punct forte. Funcționează foarte bine și îl verificăm periodic.
- 4 = Bine: Funcționează bine. Lucrăm pentru a-l îmbunătăți și mai mult.
- 3 = Satisfăcător: Facem acest lucru, dar nu am verificat încă în ce măsură funcționează.
- 2 = Sub medie: Avem planuri să începem, dar nu există încă dovezi în activitatea noastră de zi cu zi.
- 1 = Insuficient: Acest lucru nu există și încă nu l-am discutat.
- 0 = Omiteți: Acest criteriu nu se aplică instituției dumneavoastră.
Despre dumneavoastră și activitatea dumneavoastră (Opțional)
Nu este obligatoriu să completați această secțiune. Puteți răspunde la întrebări sau le puteți omite. Folosim aceste informații numai pentru a identifica țările și organizațiile care utilizează acest instrument.
1. Bariere fizice (Clădirea și facilitățile)
Această secțiune evaluează dacă vizitatorii pot ajunge la clădire, pot intra și se pot deplasa în interiorul acesteia cu ușurință și în condiții de siguranță.
1) Sosire și transport: Se poate ajunge la sediul instituției cu mijloace de transport public adaptate sau oferiți informații despre soluții alternative, precum transportul comunitar ori utilizarea în comun a unor vehicule accesibile în zonele rurale?
2) Căi de acces și intrări: Sunt marcate clar traseele către intrare, iar intrarea principală este fără trepte și prevăzută cu uși cu deschidere asistată automat? În caz contrar, există o intrare alternativă accesibilă, semnalizată clar?
3) Orientarea în spațiu (Wayfinding): Se pot orienta cu ușurință vizitatorii în clădire? Există indicatoare vizuale clare și semnalizare tactilă, inclusiv în Braille, în întreaga clădire? Ghișeele de servicii sunt amplasate la o înălțime adecvată atât pentru persoanele așezate, cât și pentru cele aflate în picioare?
4) Iluminat și siguranță: Sunt toate căile de circulație, indicatoarele și textele expoziționale iluminate uniform și suficient (minimum 150 lx), pentru a asigura o vizibilitate clară și pentru a evita umbrele periculoase sau reflexiile orbitoare?
5) Zonele de odihnă și confort senzorial: Există scaune stabile, prevăzute cu cotiere în toate spațiile expoziționale? Puneți la dispoziția vizitatorilor o hartă senzorială care să îi ajute să identifice zonele în care pot apărea stimuli copleșitori, precum zgomote, lumini sau mirosuri intense?
EXCELENT
Descriere
Clădirea dumneavoastră reprezintă un model pentru alte instituții. Vizitatorii pot ajunge la aceasta, pot intra și se pot deplasa în interior cu mare ușurință. Verificați periodic existența eventualelor bariere. Persoanele cu dizabilități senzoriale pot vizita clădirea în siguranță și în mod independent.
Recomandări
Împărtășiți rezultatele și bunele practici ale instituției dumneavoastră cu alte instituții culturale. Invitați anual vizitatorii cu dizabilități să vă ajute să identificați barierele mai puțin evidente. Testați instrumente și soluții noi.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 2, „Design universal”, din Ghidul Culture for All și modulul „Proiectare și instrumente pentru accesibilitate senzorială” din Cursul online (disponibil în curând).
BINE
Descriere
Clădirea dumneavoastră este accesibilă, iar instituția depune eforturi pentru a îmbunătăți și mai mult accesibilitatea acesteia. Există doar câteva aspecte minore care necesită îmbunătățiri, precum modernizarea indicatoarelor de orientare sau creșterea nivelului de iluminare pe coridoare.
Recomandări
Analizați domeniile în care ați obținut punctaje mai mici. Acordați prioritate unor soluții precum indicatoarele tactile și machetele, pentru a ajuta persoanele să se orienteze în mod independent.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 2, „Design universal”, din Ghidul Culture for All și modulul „Proiectare și instrumente pentru accesibilitate senzorială” din Cursul online (disponibil în curând).
SATISFĂCĂTOR
Descriere
Clădirea dumneavoastră dispune de unele spații accesibile, însă nivelul de accesibilitate nu este uniform în întreaga clădire. Deocamdată, nu ați evaluat în mod oficial eficiența acestor măsuri.
Recomandări
Întocmiți o listă a aspectelor care trebuie remediate în clădire. Acordați prioritate intrării principale, astfel încât toate persoanele să poată pătrunde cu ușurință în interior.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 2, „Design universal”, din Ghidul Culture for All și modulul „Proiectare și instrumente pentru accesibilitate senzorială” din Cursul online (disponibil în curând).
SUB MEDIE
Descriere
Ați început să discutați despre accesibilitate, însă nu ați realizat încă modificări fizice. Sunteți conștienți de existența unor bariere care trebuie eliminate.
Recomandări
Inspectați clădirea împreună cu o persoană cu dizabilități pentru a identifica cele mai importante probleme. Alocați cu prioritate bugetul pentru accesibilizarea intrării și a parcării.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 2, „Design universal”, din Ghidul Culture for All și modulul „Proiectare și instrumente pentru accesibilitate senzorială” din Cursul online (disponibil în curând).
INSUFICIENT
Descriere
Nu ați analizat încă în mod oficial accesibilitatea clădirii. Este posibil să existe numeroase bariere care le îngreunează vizitatorilor accesul și utilizarea spațiilor.
Recomandări
Utilizați această listă de verificare pentru a realiza prima evaluare. Solicitați sprijinul unei asociații locale a persoanelor cu dizabilități. Începeți cu o măsură clară și concretă, precum accesibilizarea intrării, pentru a consolida încrederea.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 2, „Design universal”, din Ghidul Culture for All și modulul „Proiectare și instrumente pentru accesibilitate senzorială” din Cursul online (disponibil în curând).
ACEST CRITERIU NU SE APLICĂ INSTITUȚIEI DUMNEAVOASTRĂ
2. Bariere instituționale (Management și politici de personal)
Această secțiune analizează dacă accesibilitatea este inclusă în planurile oficiale, în buget și în politicile de recrutare ale instituției.
1) Planificare pentru toți (Planificare strategică): Include instituția dumneavoastră accesibilitatea în planurile și viziunea sa generală? Sunt prevăzute măsuri de sprijin pentru persoanele cu dizabilități senzoriale sau cognitive? Este inclusă și diversitatea patrimoniului cultural, astfel încât fiecare persoană să simtă că aparține acestui spațiu?
2) Bugetare și gestionarea resurselor: Rezervați anual un buget distinct pentru serviciile de accesibilitate? De asemenea, colaborați cu organizații locale pentru a utiliza în comun resurse materiale, precum căști cu anulare a zgomotului sau scaune rulante, în vederea reducerii costurilor?
3) Standarde privind achizițiile: Solicitați contractanților externi, precum proiectanții web sau constructorii de expoziții, să demonstreze că dețin competențele necesare și că respectă standarde precum Actul european privind accesibilitatea (EAA)?
4) Angajare incluzivă: Aveți politici active care să garanteze persoanelor cu origini diverse și persoanelor cu dizabilități egalitatea de șanse în procesele de recrutare, angajare și avansare în carieră?
5) Spații sigure și proceduri privind confortul senzorial: Are organizația dumneavoastră un plan pentru a crea un mediu primitor și sigur? Include acesta reguli privind o acustică adecvată a încăperilor și amenajarea unor spații liniștite? Sunt prevăzute și măsuri de sprijin pentru persoanele care se simt copleșite de zgomote puternice sau lumini intense, precum și un plan de protecție a angajaților care se confruntă cu tratamente incorecte ori discriminatorii?
EXCELENT
Descriere
Accesibilitatea este integrată în obiectivele principale, în buget și în politicile de angajare ale instituției dumneavoastră. De asemenea, contractanții externi trebuie să respecte standarde ridicate.
Recomandări
Asumați-vă un rol de lider în domeniul dumneavoastră. Publicați rezultatele obținute și sprijiniți alte instituții culturale să își îmbunătățească practicile.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 8, „Evaluare și feedback” din Ghidul Culture for All și modulul „Implicarea publicurilor diverse” din Cursul online (disponibil în curând).
Bine
Descriere
Aveți un plan și un buget dedicate accesibilității. Este posibil să fie necesar să monitorizați mai atent numărul persoanelor cu dizabilități pe care le angajați.
Recomandări
Stabiliți obiective privind accesibilitatea pentru fiecare departament. Asigurați-vă că toate contractele încheiate includ cerințe clare privind respectarea standardelor de accesibilitate.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 8, „Evaluare și feedback” din Ghidul Culture for All și modulul „Implicarea publicurilor diverse” din Cursul online (disponibil în curând).
SATISFĂCĂTOR
Descriere
Discutați despre accesibilitate, însă aceasta nu este întotdeauna inclusă în bugetul instituției. Aveți obiective clare, dar nu dispuneți întotdeauna de resursele financiare necesare pentru a le atinge.
Recomandări
Desemnați un membru al personalului care să coordoneze activitățile privind accesibilitatea. Alocați în următorul buget fonduri pentru formare și servicii de accesibilitate.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 8, „Evaluare și feedback” din Ghidul Culture for All și modulul „Implicarea publicurilor diverse” din Cursul online (disponibil în curând).
SUB MEDIE
Descriere
Ați început să discutați despre accesibilitate, însă aceasta nu este încă inclusă în planurile oficiale sau în bugetul instituției.
Recomandări
Explicați conducerii instituției de ce accesibilitatea este importantă și obligatorie din punct de vedere legal. Redactați o declarație simplă privind accesibilitatea.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 8, „Evaluare și feedback” din Ghidul Culture for All și modulul „Implicarea publicurilor diverse” din Cursul online (disponibil în curând).
INSUFICIENT
Descriere
Accesibilitatea nu este încă inclusă în planurile sau în bugetul instituției. Până în prezent, nu ați abordat acest subiect în mod oficial.
Recomandări
Discutați cu membrii conducerii despre importanța accesibilității. Invitați o persoană cu dizabilități să vorbească în fața echipei de conducere.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 8, „Evaluare și feedback” din Ghidul Culture for All și modulul „Implicarea publicurilor diverse” din Cursul online (disponibil în curând).
ACEST CRITERIU NU SE APLICĂ INSTITUȚIEI DUMNEAVOASTRĂ
3. Bariere de comunicare (Informații și afișaje/prezentări)
Această secțiune urmărește ca informațiile să fie ușor de găsit și să poată fi înțelese prin intermediul mai multor simțuri.
1) Informații multisenzoriale: Informațiile esențiale sunt furnizate prin cel puțin două canale senzoriale, de exemplu sub formă de text și audio?
2) Limbaj clar și sensibilitate culturală: Textele expoziționale și broșurile sunt redactate într-un limbaj simplu, corespunzător nivelului B2, fără jargon tehnic și fără stereotipuri?
3) Formate alternative: Oferiți materiale în Braille, cu caractere mărite sau în formate digitale compatibile cu cititoarele de ecran?
4) Promovarea și pregătirea vizitei: Materialele de promovare și site-ul instituției prezintă în mod clar serviciile de accesibilitate disponibile, precum intervalele orare liniștite sau serviciile de interpretare? Oferiți instrumente precum poveștile sociale, pentru a-i ajuta pe vizitatori să se pregătească pentru vizită?
5) Avertizări privind mediul senzorial: Vizitatorii sunt informați în prealabil, atât online, cât și la fața locului, despre zgomotele puternice, luminile intermitente sau mirosurile intense?
EXCELENT
Descriere
Furnizați informațiile în mai multe formate, de exemplu sub formă de text și audio. Utilizați un limbaj simplu, corespunzător nivelului B2. De asemenea, avertizați întotdeauna vizitatorii cu privire la factorii declanșatori senzoriali.
Recomandări
Testați materialele împreună cu persoane cu dizabilități. Încercați să oferiți informațiile și în mai multe limbi.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 6, „Narațiunea multisenzorială”, din Ghidul Culture for All și modulul „Comunicare digitală și accesibilitatea conținutului” din Cursul online (disponibil în curând).
BINE
Descriere
Cea mai mare parte a comunicării instituției dumneavoastră este accesibilă. Pot exista unele lacune minore în elementele expoziționale, expozițiile sau conținutul digital.
Recomandări
Elaborați o listă de verificare pentru toate expozițiile și manifestările noi. Asigurați-vă că acestea utilizează un limbaj simplu și oferă informații în formate alternative.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 6, „Narațiunea multisenzorială”, din Ghidul Culture for All și modulul „Comunicare digitală și accesibilitatea conținutului” din Cursul online (disponibil în curând).
SATISFĂCĂTOR
Descriere
Oferiți unele informații accesibile, însă acestea nu sunt disponibile în mod uniform în toate spațiile și formatele. Este posibil ca vizitatorii să fie nevoiți să solicite materiale în formate alternative.
Recomandări
Stabiliți utilizarea unui „limbaj simplu, de nivel B2” ca standard pentru toate textele adresate publicului. Oferiți din proprie inițiativă materiale în formate alternative, precum Braille.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 6, „Narațiunea multisenzorială”, din Ghidul Culture for All și modulul „Comunicare digitală și accesibilitatea conținutului” din Cursul online (disponibil în curând).
SUB MEDIE
Descriere
Sunteți conștienți de necesitatea unei comunicări accesibile, însă textele dumneavoastră conțin încă termeni dificil de înțeles. Vizitatorii nu sunt avertizați cu privire la factorii declanșatori senzoriali.
Recomandări
Analizați cele mai importante informații de pe site-ul instituției sau din materialele tipărite. Rescrieți-le într-un limbaj simplu și ușor de înțeles.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 6, „Narațiunea multisenzorială”, din Ghidul Culture for All și modulul „Comunicare digitală și accesibilitatea conținutului” din Cursul online (disponibil în curând).
INSUFICIENT
Descriere
Furnizați informațiile într-un singur format, de obicei sub formă de text scris. Nevoile senzoriale ale vizitatorilor nu sunt luate în considerare.
Recomandări
Rescrieți un material informativ important într-un limbaj simplu. Adăugați pe site o secțiune care să explice ce vor putea vedea și auzi vizitatorii în timpul vizitei, precum și ce servicii le sunt puse la dispoziție.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 6, „Narațiunea multisenzorială”, din Ghidul Culture for All și modulul „Comunicare digitală și accesibilitatea conținutului” din Cursul online (disponibil în curând).
ACEST CRITERIU NU SE APLICĂ INSTITUȚIEI DUMNEAVOASTRĂ
4. Bariere atitudinale (Formarea personalului și furnizarea serviciilor)
Această secțiune evaluează modul în care personalul interacționează cu vizitatorii și nivelul său de conștientizare și înțelegere a dizabilității.
1) Formare extinsă: Întregul personal, inclusiv echipele de la recepție, de securitate și cele tehnice, a beneficiat de instruire privind accesibilitatea, diversitatea și interacțiunea cu persoanele cu dizabilități senzoriale?
2) Comunicare directă: Personalul este instruit să se adreseze direct vizitatorului, folosind un limbaj clar și menținând contactul vizual, în loc să comunice doar cu însoțitorul sau interpretul acestuia?
3) Noțiuni de bază de limbaj mimico-gestual (limbajul semnelor): Personalul care interacționează direct cu publicul este instruit să folosească formule de salut și instrucțiuni simple în limbaj mimico-gestual, pentru a crea un mediu primitor pentru vizitatorii surzi?
4) Competențe privind tehnologiile asistive: Personalul este instruit să instaleze dispozitive precum buclele de inducție auditivă sau ghidurile audio și să îi ajute pe vizitatori să le utilizeze?
5) Conduita privind animalele de asistență: Personalul știe cum să întâmpine vizitatorii însoțiți de câini de asistență, inclusiv să le indice zonele special amenajate pentru nevoile animalelor și să le ofere boluri cu apă?
EXCELENT
Descriere
Întregul personal este instruit să sprijine vizitatorii și utilizatorii cu dizabilități senzoriale. Angajații știu să utilizeze tehnologiile asistive și să comunice într-un mod respectuos.
Recomandări
Continuați instruirea echipei. Invitați vizitatorii și utilizatorii cu dizabilități să contribuie la activitățile de formare. Încurajați și alte instituții din domeniu să adopte aceeași abordare.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 7, „Formarea personalului”, din Ghidul Culture for All și modulul „Înțelegerea dizabilităților senzoriale” din Cursul online (disponibil în curând).
BINE
Descriere
Personalul dumneavoastră este instruit și știe cum să sprijine vizitatorii și utilizatorii, inclusiv pe cei însoțiți de animale de asistență. Este posibil ca unele echipe să mai aibă nevoie de formare suplimentară.
Recomandări
Verificați dacă fiecare membru al personalului a beneficiat de formare. Includeți o sesiune practică în care angajații să simuleze modul în care sprijină un vizitator sau utilizator.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 7, „Formarea personalului”, din Ghidul Culture for All și modulul „Înțelegerea dizabilităților senzoriale” din Cursul online (disponibil în curând).
SATISFĂCĂTOR
Descriere
Unii membri ai personalului au beneficiat de formare, însă este posibil să nu știe cu exactitate cum funcționează, de exemplu, sistemul cu buclă de inducție auditivă din spațiile instituției.
Recomandări
Elaborați un plan de formare de bază pentru toți noii angajați. Asigurați-vă că fiecare membru al personalului știe cum să remedieze problemele tehnice ale dispozitivelor asistive.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 7, „Formarea personalului”, din Ghidul Culture for All și modulul „Înțelegerea dizabilităților senzoriale” din Cursul online (disponibil în curând).
SUB MEDIE
Descriere
Discutați despre formarea personalului, însă aceasta nu este încă oferită tuturor angajaților. Din acest motiv, vizitatorii și utilizatorii pot beneficia de niveluri diferite de sprijin.
Recomandări
Instruiți întregul personal să se adreseze direct vizitatorului sau utilizatorului.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 7, „Formarea personalului”, din Ghidul Culture for All și modulul „Înțelegerea dizabilităților senzoriale” din Cursul online (disponibil în curând).
INSUFICIENT
Descriere
Nu ați organizat încă activități de formare privind accesibilitatea senzorială. Este posibil ca personalul să nu știe cum să sprijine vizitatorii cu dizabilități.
Recomandări
Organizați o sesiune de formare de o jumătate de zi pentru întregul personal care interacționează direct cu publicul. Elaborați un ghid de o pagină, cu recomandări practice pentru sprijinirea vizitatorilor.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 7, „Formarea personalului”, din Ghidul Culture for All și modulul „Înțelegerea dizabilităților senzoriale” din Cursul online (disponibil în curând).
ACEST CRITERIU NU SE APLICĂ INSTITUȚIEI DUMNEAVOASTRĂ
5. Bariere digitale (Accesibilitatea web)
Această secțiune verifică dacă site-ul dumneavoastră respectă standardele internaționale de accesibilitate (WCAG), astfel încât să poată fi utilizat de toate persoanele.
1) Utilizarea tastaturii: Vizitatorii pot naviga pe site și pot utiliza toate funcțiile acestuia folosind doar tastatura, fără mouse?
2) Cititoare de ecran: Toate imaginile de pe site au text alternativ (descrieri ascunse), astfel încât persoanele nevăzătoare să poată „auzi” ce este prezentat în imagine?
3) Accesibilitatea materialelor video: Toate materialele video de pe site au subtitrări și, acolo unde este posibil, audiodescriere sau interpretare în limbaj mimico-gestual?
4) Ajustarea afișării: Utilizatorii pot modifica nivelul de contrast și pot mări dimensiunea textului pe site, fără ca structura sau funcționarea paginii să fie afectate?
5) Accesibilitatea pe rețelele sociale: Postările instituției dumneavoastră pe rețelele sociale sunt accesibile, incluzând texte alternative pentru imagini, subtitrări pentru materialele video scurte și un limbaj clar și simplu?
EXCELENT
Descriere
Site-ul dumneavoastră respectă standarde ridicate de accesibilitate. Poate fi utilizat cu ușurință folosind doar tastatura. Toate materialele video includ subtitrări și audiodescriere.
Recomandări
Verificați dacă site-ul respectă cele mai recente standarde internaționale de accesibilitate (WCAG 2.2). Testați anual site-ul împreună cu persoane cu dizabilități.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 5, „Ghidul WCAG”, din Ghidul Culture for All și modulul „Comunicare digitală și accesibilitatea conținutului” din Cursul online (disponibil în curând).
BINE
Descriere
Site-ul dumneavoastră este în mare parte accesibil. Este posibil să existe unele probleme legate de materialele video mai vechi sau de formularele complexe.
Recomandări
Utilizați un instrument automat pentru a identifica erorile de accesibilitate. Acordați prioritate remedierii paginii principale și a paginilor pentru achiziționarea biletelor, în cazul muzeelor sau teatrelor.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 5, „Ghidul WCAG”, din Ghidul Culture for All și modulul „Comunicare digitală și accesibilitatea conținutului” din Cursul online (disponibil în curând).
SATISFĂCĂTOR
Descriere
Site-ul dumneavoastră include unele funcționalități de accesibilitate, însă nu a fost încă testat în raport cu standardele oficiale.
Recomandări
Solicitați un audit de bază al site-ului sau realizați unul la nivel intern. Asigurați-vă că fiecare contract nou pentru servicii digitale include cerințe clare privind accesibilitatea.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 5, „Ghidul WCAG”, din Ghidul Culture for All și modulul „Comunicare digitală și accesibilitatea conținutului” din Cursul online (disponibil în curând).
SUB MEDIE
Descriere
Doriți să îmbunătățiți accesibilitatea, însă site-ul dumneavoastră prezintă încă numeroase bariere. Este posibil ca acesta să nu respecte legislația actuală privind accesibilitatea.
Recomandări
Remediați mai întâi cele mai importante probleme. Adăugați texte alternative imaginilor principale și subtitrări celor mai importante materiale video.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 5, „Ghidul WCAG”, din Ghidul Culture for All și modulul „Comunicare digitală și accesibilitatea conținutului” din Cursul online (disponibil în curând).
INSUFICIENT
Descriere
Site-ul dumneavoastră nu a fost încă verificat din perspectiva accesibilității. Este posibil ca persoanele cu dizabilități să întâmpine dificultăți majore în utilizarea acestuia.
Recomandări
Aceasta este o problemă urgentă. Utilizați chiar astăzi un instrument gratuit pentru a verifica accesibilitatea site-ului. Publicați pe site o informare în care să explicați planul instituției pentru îmbunătățirea accesibilității.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 5, „Ghidul WCAG”, din Ghidul Culture for All și modulul „Comunicare digitală și accesibilitatea conținutului” din Cursul online (disponibil în curând).
ACEST CRITERIU NU SE APLICĂ INSTITUȚIEI DUMNEAVOASTRĂ
6. Consultare și feedback (Implicare/participare)
Această secțiune urmărește aplicarea principiului „Nimic despre noi fără noi”, prin implicarea comunității.
1) Co-creare participativă: Implicați persoanele cu dizabilități senzoriale ca parteneri activi în etapele de proiectare și planificare a noilor expoziții sau instrumente digitale?
2) Testare cu utilizatori diverși: Testați resursele noi, precum aplicațiile mobile, împreună cu utilizatori care au profiluri și nevoi diverse, inclusiv persoane cu dizabilități?
3) Canale de feedback: Oferiți vizitatorilor mai multe modalități de a-și exprima opiniile și sugestiile, precum e-mailul, chestionarele anonime și telefonul?
4) Grupuri consultative: Aveți un grup permanent format din persoane cu dizabilități și alți factori interesați, care vă ajută să evaluați anual accesibilitatea spațiului dumneavoastră?
5) Accesibilitate și îmbunătățire: Aveți un proces clar prin care să le arătați vizitatorilor și partenerilor comunitari cum au fost folosite opiniile și sugestiile lor pentru a produce schimbări concrete în ceea ce privește accesibilitatea instituției?
EXCELENT
Descriere
Implicați persoanele cu dizabilități în procesul de planificare încă de la început. Instituția dumneavoastră este un exemplu de bune practici, deoarece colaborează cu membrii comunității în calitate de parteneri egali.
Recomandări
Împărtășiți metodele dumneavoastră cu alte instituții culturale, pentru ca acestea să poată învăța din experiența dumneavoastră. Continuați să identificați modalități prin care partenerii să devină lideri activi în activitățile dumneavoastră de cercetare.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 8, „Evaluare și feedback”, din Ghidul Culture for All și modulul „Implicarea publicurilor diverse” din Cursul online (disponibil în curând).
BINE
Descriere
Solicitați frecvent opinii și purtați discuții cu persoane cu dizabilități. Oferiți modalități clare prin care acestea își pot exprima punctele de vedere, însă este posibil ca această practică să nu fie aplicată în cadrul fiecărui proiect.
Recomandări
Stabiliți testarea cu utilizatorii ca cerință obligatorie pentru fiecare resursă nouă pe care o creați. Elaborați un calendar oficial al întâlnirilor grupului consultativ, pentru ca membrii acestuia să poată formula recomandări.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 8, „Evaluare și feedback”, din Ghidul Culture for All și modulul „Implicarea publicurilor diverse” din Cursul online (disponibil în curând).
SATISFĂCĂTOR
Descriere
Aveți câteva modalități prin care puteți colecta opinii și sugestii, însă nu le utilizați în mod regulat. Implicarea persoanelor cu dizabilități are loc, de obicei, doar în cadrul unor activități punctuale.
Recomandări
Înființați un grup restrâns de persoane cu dizabilități care să vă ofere consultanță în fiecare an. Asigurați-vă că cel puțin o persoană cu dizabilitate senzorială testează noile instrumente înainte ca acestea să fie finalizate.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 8, „Evaluare și feedback”, din Ghidul Culture for All și modulul „Implicarea publicurilor diverse” din Cursul online (disponibil în curând).
SUB MEDIE
Descriere
Ați început să colectați opinii și sugestii, însă modalitățile disponibile nu sunt ușor de utilizat de către toate persoanele. Deocamdată, nu aveți o relație structurată cu comunitatea persoanelor cu dizabilități.
Recomandări
Identificați o asociație a persoanelor cu dizabilități și solicitați-i sprijinul pentru inițierea unui dialog. Asigurați-vă că adresa de e-mail sau numărul de telefon pentru transmiterea opiniilor și sugestiilor sunt foarte ușor de găsit.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 8, „Evaluare și feedback”, din Ghidul Culture for All și modulul „Implicarea publicurilor diverse” din Cursul online (disponibil în curând).
Insuficient
Descriere
Deocamdată, nu aveți un plan pentru implicarea persoanelor cu dizabilități. Vizitatorii nu dispun de o modalitate clară prin care să vă împărtășească experiențele lor.
Recomandări
Invitați o persoană cu dizabilitate senzorială să viziteze instituția și să își împărtășească informal impresiile. Creați o adresă de e-mail simplă pentru transmiterea opiniilor și sugestiilor și afișați-o într-un loc vizibil la intrare.
Pentru mai multe informații, consultați capitolul 8, „Evaluare și feedback”, din Ghidul Culture for All și modulul „Implicarea publicurilor diverse” din Cursul online (disponibil în curând).
ACEST CRITERIU NU SE APLICĂ INSTITUȚIEI DUMNEAVOASTRĂ
Întrebare finală:
Opinia dumneavoastră contează (opțional)
Dorim să aflăm ce părere aveți. Evaluarea dumneavoastră ne ajută să stabilim dacă acest instrument este util și de bună calitate.
În ansamblu, cum ați evalua această listă de verificare din punctul de vedere al caracterului practic, al relevanței și al utilității pentru activitatea dumneavoastră?
(Selectați între 1 și 5 stele, unde 5 stele înseamnă „Excelent”, iar 1 stea înseamnă „Slab”)